Am învățat de la propria viață și dacă nu pierd lecțiile primite și nu am cum să le pierd, credeți-mă pe cuvânt, încep să prețuiesc fiecare clipă trăită.
Din păcate, mă uit în jur și văd oameni care nu pot înțelege de ce nu vreau să mă cert, nu vreau să jignesc, nu vreau să profit de ceilalți...nu doresc o viață fără iubire, fără armonie, lipsită de zâmbete, de lucruri magice, mici și totodată puternice.Astăzi am ras, am alergat, am primit și am dăruit iubire și am prețuit bucuria cu care am făcut toate acestea cu intensitatea cu care am urlat atunci când mă "bucuram" doar de durere.
Păcat că oamenii nu mai au timp si putere să înțeleagă că frumusețea vieții nu trebuie să fie doar în citate, poezii sau filme....adică în teorie.
Sunt multe aspecte care ne țin fericirea la distanță dar fiecare trebuie să facem tot ce putem cu o mare deschidere spre cel de lângă noi.
Știu că nu-i putem schimba pe ceilalți dar mai știu că orice problemă se poate rezolva într-un context de acceptare pentru că oricât am vrea să fie doar ca noi trebuie să ne punem și-n locul celuilalt....iar celălalt trebuie să vadă și prin ochii noștri. Dacă reușim asta atunci fericirea va trece de la teorie la practica.
Avem atâtea diplome, știință cu carul ...cărăm atâta încărcătură emoțională și totuși nu înțelegem că doar o clipă ne desparte de moarte și ce folos dacă timpul prezent sau care ne-a mai rămas îl petrecem în lacrimi, în lupte, zeci de certuri, supărări, invidii sau dușmănii....
Experiențele ar trebui să ne armonizeze interiorul, să ne ghideze spre o vocație care ne aduce împlinire și care ne impinge spre o promovare in calitatea de om, nu în cantitatea mereu discutată.
Suntem atât de mulți și totuși atât de singuri. Depinde de noi dacă vrem să avem în suflet calitate sau nonvaloare.
Cu mâinile sufletului să ne îmbrățișăm viața!
